Pui cu ciuperci, iaurt și piure la cuptor

Din seria: „Ce gătesc atunci când nu știu ce?”.

De cele mai multe ori ideile bune vin când te aștepți mai puțin, iar așa s-a întâmplat și seara trecută când efectiv am scos tot ce mai aveam prin frigider, în speranța că pot să încropesc o cină bună.

Rezultatul final este cel de mai jos, iar eu cred că este unul cât de cât reușit.

Voi ce părere aveți?

Ingrediente

  • 300g piept de pui tăiat cubulețe;
  • 1/2 ceapă;
  • 6 ciuperci;
  • 2 ouă;
  • 1 cartof mare;
  • 4 morcovi;
  • 50g brânză rasă;
  • 100g cașcaval ras;
  • 3 linguri de iaurt;
  • sare, piper.

Mod de preparare

Prima dată m-am ocupat de legume. Am curățat, tăiat, spălat și pus la fiert cartoful și morcovii.

Ceapa am tocat-o mărunt(sau cel puțin am încercat) și am pus-o la călit. Am lăsat-o aproxumativ 3 minute și am adăugat și pieptul de pui tăiat cubulețe. Am așteptat să își schimbe culoarea, din roz să devină alb, și am adăugat și ciupercile tăiate fâșii. În acest moment am dat focul la maxim și am așteptat să se rumenească puiul și ciupercile.

Rezultatul final este cel de mai jos.

Între timp morcovii și cartoful au fiert.

Am golit aproximativ toată apa în care au fiert(am mai oprit cam 5-6 linguri), am adăugat sare și piper, iar cu ajutorul uni mixer vertical am obținut un piure fin. În acest piure am adăugat 50g din cașcavalul ras și am amestecat până când s-a topit.

Într-un castron am adăugat ouăle, brânza, iaurtul și restul de cașcaval și am omogenizat.

Acum avem tot ce ne trebuie pentru a monta!

Punem piureul într-o tavă.

Apoi adăugam puiul cu ciuperci.

Iar la final sosul de iaurt.

Am introdus tava în cuptorul preâncălzit la 230 grade Celsius până când s-a rumenit frumos(între 15-20 de minute).

Poftă bună, dragii mei!

Pui cu fasole galbena la cuptor

Este greu de crezut ca poti sa dai o forma apetisanta acestei legume, nu?!

De ceva timp aveam o punga de fasole galbena prin congelator. De fiecare data cand il deschideam o evitam cu privirea si alegeam orice altceva de acolo. Toate astea pana cand frigiderul a ramas gol si a trebuit sa imi iau inima in dinti.

Niciodata nu am suportat ideea de a arunca mancarea. La ce bun sa ma duc sa cumpar altceva cand eu aveam din ce sa imi prepar cina?!

Acum a venit partea provocatoare, trebuia sa ii dau un gust bun, sa o transform in ceva ce iti face placere sa mananci. Si aici nu ma refer la vesnica mancare de fasole..

Cumva am reusit sa incropesc o reteta si pot sa va spun ca a fost delicioasa. In seara aceea, doua persoane, am terminat mai bine de 3/4 din toata tava care nu a fost deloc mica.

Cert este ca data viitoare nu o sa imi mai fie „frica” de fasolea galbena, din contra, o sa o cumpar si o sa o gatesc cu drag si mult mai des ca pana acum.

Mai jos v-am lasat si voua reteta si modul de preparare. Are ingrediente putine si este foarte simplu de preparat.

Ingrediente

  • 600g piept de pui fiert;
  • 700g fasole galbena rupta in bucati de 3-4 cm si fiarta;
  • 300ml smantana lichida;
  • 150g cascaval ras;
  • 1 ceapa;
  • 1/2 capatana de usturoi;
  • 2 oua;
  • 1 lingura ulei de masline;
  • sare, piper.

Mod de preparare

Intr-o tigaie incapatoare punem uleiul impreuna cu ceapa si usturoiul tocate marunt.

Le calim aproximativ 5 minute si apoi adaugam si pieptul de pui pe care l-am tocat fasii subtiri.

Amestecam bine, iar dupa alte 5 minute adaugam si fasolea.

Intr-un bol amestecam smantana, ouale si condimentele. Dupa ce obtinem o compozitie omogena o turnam in tigaie, peste fasole, si incorporam bine.

Acum este timpul sa o bagam la cuptor!

Punem compozitia obtinuta intr-o tava si o introducem in cuptorul preincalzit la 200 de grade Celsius.

Eu am lasat-o aproximativ 30 de minute, iar rezultatul a fost cel de mai jos.

Cam asta a fost! Foarte usor, nu? Cel putin nu a fost nimic de speriat asa cum ma gandeam la inceput. A fost foarte delicios si va recomand cu drag sa incercati si voi.

Pofta buna, dragii mei!